Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari spune că Guvernul este în discuție cu mai multe state ca să ne ajute la finanțarea fondului de reducere a vulnerabilității energetice. El mai spune că bugetul acestui fond ar putea să fie mai mare decât  în anul precedent.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari  a prezentat, în cadrul ședinței Guvernului conceptul privind crearea unui fond de reducere a vulnerabilității energetice, elaborat în scopul diminuării impactului creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor vulnerabili.

Ministrul Spatari a menționat că statul va oferi aceste compensații în dependență de gradul de vulnerabilitate a cetățenilor, iar costurile pentru aceste măsuri compensatori vor depinde, desigur, de prețul la gazele naturale. Totodată, ministrul de resort spune că bugetul fondului ar putea depăși suma acordată de stat anul trecut de 1,9 miliarde de lei.

„Dacă este să vorbim despre costul total al măsurilor compensatorii el va depinde și de prețul la gazele naturale care vor fi iarna aceasta. Noi nu cunoaștem care ar putea fi el, binențeles că vedem prețurile de pe piață care sunt ridicate, mai mari decât iarna precedentă și este corect să estimăm că bugetul va fi mai mare de 1, 9 miliarde de lei. Impactul prețurilor este mare, de accea nu putem să vorbim despre un buget mai mic”, a menționat Spatari.

Ministrul mai spune că Guvernul mizează pe un sprijin extern pentru a suplini acest fond de reducere a vulnerabilității energetice, iar unel state și-au anunțat disponibilitatea de a ne ajuta

„Din acest considerent, va trebui să identificăm surse de finanțare suplimentare inclusiv externe. Guvernul este în discuție cu alte state ca să ne ajute pentru finanțarea acestui fond de vulnerabilitate, iar unele state și-au anunțat disponibilitatea de a contribui. Anul trecut am avut un sprijin din partea UE de 1,2 miliarde de lei și anul acesta ne vom asigura să obținem un sprijin, așa încât banii să nu fie luați din alte programe de finanțare importante pentru țara noastră”, a punctat Marcel Spatari.

Anul trecut, Guvernul a oferit compensații în valoare de 1, 9 miliarde de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE