Dacă nu vor fi făcute lucrurile așa cum trebuie, vor fi duble standarde și nu se vor face modificări la capitolul lege, dar la implementare se vor aplica duble standarde și unii vor umbla cu hoția, atunci există riscul să apară probleme la capitolul avansare privind integrarea europeană a R. Moldova. Declarația aparține primarului general, Dorin Chirtoacă și a fost expusă pentru reporterul Politik.md astăzi, 29 octombrie.

Potrivit edilului, practic toate statele din Europa de Est s-au confruntat cu probleme pe intern, îndeosebi probleme ce țin de reforma administrației, domenii precum: justiția, poliția, anticorupție și altele. „În funcție de cum au derulat lucrurile, integrarea europeană a fost mai rapidă sau mai lentă. În cazul în care lucrurile din aceste domenii nu se vor face așa cum trebuie - există un asemenea risc. De exemplu România. Nu a reușit să încheie partea legată de justiție și de corupție, plus referendumul privind demiterea lui Băsescu i-a costat neadmiterea în Schengen anul acesta. Deci, sunt asemenea cazuri și nu este Moldova singurul stat în acest sens”, a menționat Chirtoacă.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE