Totodată, edilul și-a eprimat speranța ca aceștia să renunțe la activitea bolnavicioasă si să se implice plenar în rezolvarea problemelor pe care primaria le-a pus la dispoziția CMC. În cazul în care ei vor continua în asemenea mod, nu vom accepta abordări populiste. Prea mult s-a muncit ca să li se ofere posibilitea să distrugă capitala. Consensul este o singura cale, a declarat Chirtoacă.
Potrivit primarului, important este să le vină tuturor mintea la cap să nu vină cu scuze și tot felul de motive. Facem un apel la rațiune, nu la prostie pentru ca lucrurile să miargă înainte, în cazul în care nu vor dori ne vom descurca singuri, a mai adăugat Dorin Chirtoacă.
Potrvit lui, comuniștii au confirmat prezența la această ședință. Boicotul lor a început în urma acuzării Primarului de uzurparea puterii și  ”amestec brutal în activitatea CMC”. Ei mai susțineau că atât Chirtoacă, cât și secretarul Consiliului, Valeriu Didenco nu au fost prezenți la ședințele organizate de comuniști, iar la ultima nu au fost alese comisiile de specialitate.

De menționat, că după alegerile din iunie curent, consilierii s-au întrunit o singură dată, iar din lipsă de cvorum, şedinţele Consiliului au fost amânate în ultimele luni.

Potrivit legislaţiei electorale, dacă  timp de șase luni consecutive Consiliul Municipal Chişinău nu adoptă nicio hotărâre, acesta este dizolvat şi sunt organizate alegeri anticipate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE