Deputatul Ion Chicu anunță o nouă confruntare cu majoritatea parlamentară și pregătește o inițiativă de demitere a președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), parte a blocului „Alternativa”, acuză guvernarea că blochează sistematic inițiativele opoziției și transformă Parlamentul într-o instituție în care majoritatea decide unilateral ce subiecte pot fi dezbătute. Chicu a cerut intervenția unor oficiali europeni și a anunțat că îi va înmâna personal o adresare comisarei pentru Extindere, Marta Kos, aflată la Chișinău. De cealaltă parte, reprezentanta președintelui Parlamentului susține că deputatul își pune propriile frustrări în prim-plan.
În cadrul unui briefing susținut luni, 9 noiembrie, la Parlament, Ion Chicu a anunțat că a semnat o adresare oficială către Marta Kos, secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, și președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia.
Prin acest demers, deputatul solicită intervenția urgentă a instituțiilor europene, invocând ceea ce el califică drept o tendință de reducere a democrației parlamentare și de subordonare a activității legislative intereselor majorității parlamentare.
„Am solicitat intervenția lor urgentă pentru stoparea uzurpării puterii de stat de către partidul de guvernare în Republica Moldova. (...) Am adus la cunoștință doamnei Kos, domnului Berset și doamnei Cartabia despre tendința extrem de gravă privind reducerea democrației parlamentare în Republica Moldova la simplu majoritarism, activitatea deputaților din opoziție fiind obstrucționată sistematic de către majoritatea parlamentară”, a declarat Chicu.
Liderul PDCM susține că majoritatea parlamentară refuză în mod repetat să includă pe ordinea de zi proiectele și inițiativele legislative înaintate de opoziție. Acesta afirmă că nu a fost organizată nicio ședință plenară dedicată exclusiv examinării inițiativelor deputaților din opoziție, deși regulamentul Parlamentului prevede asemenea ședințe.
Chicu a invocat și episodul de săptămâna trecută, când majoritatea parlamentară nu a acceptat includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu, despre care afirmă că a fost susținut de toți cei 46 de deputați din opoziție.
Deputatul consideră că această situație demonstrează că opoziția nu are posibilitatea să exercite un control parlamentar efectiv asupra guvernării. Ca răspuns la aceste acțiuni, Ion Chicu a anunțat că formațiunea pe care o conduce a elaborat deja un proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de demitere a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Documentul urmează să fie propus spre semnare celorlalte fracțiuni și deputați din opoziție, după care să fie înregistrat la secretariatul Parlamentului și supus dezbaterilor în ședință plenară.
„Acest proiect de hotărâre îl vom înainta și propune colegilor din opoziție pentru a fi semnat, înregistrat în secretariatul Parlamentului și a fi dezbătut în ședință ordinară”, a precizat Chicu.
Deputatul a anunțat că intenționează să-i înmâneze personal Martei Kos adresarea la ora 14:00, în cadrul ședinței Parlamentului la care comisara europeană urmează să susțină un discurs.
Inițiativa deputatului a provocat o reacție din partea consilierei președintelui Parlamentului, Aurica Jardan, care a criticat momentul ales de Ion Chicu pentru lansarea acuzațiilor. Aceasta a susținut că vizita oficialului european și ședința specială a Legislativului nu ar trebui transformate într-o platformă pentru disputele politice interne.
„Ne pare rău că domnul Chicu nici în momentele de mândrie față de Moldova nu are responsabilitate față de viitorul țării noastre și pune în prim-plan propriile frustrări. Această ședință, domnule Chicu, nu este despre dumneavoastră și frustrările personale, este despre cum Moldova s-a apropiat de UE și cum Moldova poate deveni membru al UE”, a declarat Aurica Jardan.


