Moldova ar putea suplimenta volumul de gaze naturale necesar pentru luna decembrie din depozitarea combustibilului albastru acumulat în ultima perioadă în condițiile în care Gazprom va păstra aceleași volume de 5,7 milioane de metri cubi pe zi, adică cu peste 56% mai puțin decât volumul de gaze stipulate în acordul între SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom”
Întrebat în cadrul unei emisiuni despre redistribuirea gazelor naturale între cele două maluri ale Nistrului, vicepremierul, Andrei Spînu, a declarat că, din 1 decembrie, regiunea transnistreană va continua să primească 2,3 milioane de metri cubi, iar pentru malului drept îi va reveni 3,4 milioane de metri cubi de gaze naturale, desi consumul va crește.
„Un eventual deficit îl vom acoperi din rezervele pe care am reușit să le facem în ultima perioadă. În mod normal, cu economiile pe care le facem, 3,4 (milioane de metri cubi pe zi) ar putea să fie suficient pentru luna decembrie, dar nu asta este cea mai mare problemă, ținând cont că rezerve de gaze pe care le avem de peste 200 de milioane de metri cubi care ar putea fi folosite în cazul în care consumul va fi mai mare sau acest gaz de la Gazprom nu va fi suficient pentru malul drept”, a afirmat ministrul Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.