Curtea Constituțională a respins astăzi, 4 februarie, sesizarea comuniștilor pentru controlul constituționalității hotărârilor Parlamentului, în privința  alegerii vicepreședinților Legislativului, Andrian Candu și Oleg Bodrug, anunță Politik.md.
În același sens, înalta Curte a recunoscut drept constituționale aceste Hotărâri ale Parlamentului. Decizia a fost citită de către președintele Curții, Alexandru Tănase, în cadrul ședinței de astăzi. Curios este faptul că înșiși autorii sesizării au lipsit de la această ședință.
Amintim, că sesizarea a fost depusă de către deputații comuniști: Grigore Petrenco, Artur Reşetnicov și Igor Vremea. Autorii invocau faptul că nu toate fracțiunile parlamentare au fost consultate atunci când s-a propus alegerea celor doi vice-președinți. În special ei s-au referit la fracțiunile PL și PCRM, opinia cărora nu a fost consultată.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE