O nouă întâlnire dintre negociatorii principali ai Chișinăului, Eugen Carpov, și Tiraspolului, Nina Ștanski, va avea loc astăzi, 28 mai, la sediul Misiunii OSCE din Chişinău, anunță Politik.md.
De această dată însă, părțile au decis să se întâlnească fără observatori, adică în format „1+1”. Decizia a fost luată în urma rundei de negocieri, care s-a desfășurat la Odesa în perioada 23-24 mai, iar subiectele care urmează a fi discutate țin de situația de urgență apărută între rundele de negocieri de la Lvov şi Odesa.
Agenda discuţiilor va include subiecte de urgenţă, apărute între rundele de negocieri de la Lvov şi Odesa, precum și o serie de subiecte actuale privind interacțiunea reciprocă, notează serviciul de presă al așa-numitului Minister de Externe de la Tiraspol.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali este programată pentru astăzi la ora 15:00.