Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, ministra Culturii, Monica Babuc, fostul ministru de Interne, Dorin Recean,  fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, precum şi şeful direcţiei municipale de Sănătate din cadrul Primăriei Chişinău, au fost achitaţi de către Comisia Naţională de Integritate, anunţă Politik.md.
Cei cinci demnitari au intrat în vizorul Comisiei pe motiv că nu şi-ar fi declarat toate averile şi proprietăţile, însă membrii Comisiei au constatat lipsa încălcărilor. Astfel au fost clasate cauzele care l-au vizat pe Andrian Candu, Monica Babuc şi Dorin Recean şi Octavian Bodişteanu, pe când deţineau funcţia de miniştri.
Acelaşi lucru a fost constatat şi în cazul şefului de direcţie din cadrul primăriei Chişinău, Mihai Moldovanu, care nu a indicat corect venitul obţinut din salariul său de funcţionar al primăriei, dar şi cel din funcţia de viceprim-ministru. În acest caz, s-a depistat că suma totală a venitului obţinut în 2013 a fost scrisă corect, doar că nu a fost specificat venitul din salariu pentru fiecare funcţie deţinută în parte. Acest lucru a fost calificat ca o lacună de îndeplinire a declaraţiei pe venit, menţionându-se că legea a fost respectată în declararea totală a venitului obţinut. 
Nota redacţiei:  Acest articol a fost redactat în baza transmsiunii video pe Privesc.eu. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE