Din surse, care au solicitat protecţia anonimatului, din cadrul Consiliului de Observatori al IPNA (CO), am aflat că la şedinţa de marţi a acestui organ s-a făcut o tentativă deschisă de a-l elimina din concurs pe cunoscutul jurnalist şi producător TV, Mircea Surdu.
Scopul operaţiunii a fost de a lăsa altui candidat drum spre funcţia de director al TVM. S-a acţionat cam superficial, dar complex şi cu tupeu. Mai întâi, ora şedinţei, fixată în chiar hotărârea Consiliului pentru ora 10:00, pe 11 decembrie, a fost amânată din motive neclare. Între timp, pe reţelele sociale, de unde au preluat-o câteva portaluri de ştiri, a fost lansat un atac de „PR negru”, de care numai politicienii sunt capabili, ca în campanie electorală. S-a insinuat că Mircea Surdu ar fi promovat de Preşedinţia Republicii Moldova şi că proiectul depus de dânsul ar fi fost scris de Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al şefului statului. Replica acestuia din urmă a intervenit rapid, se vede că e specialist în comunicare, dar se mai vede şi că autorii atacului nu au limite - au folosit cu tupeu până şi instituţia prezidenţială!? Totul a devenit limpede abia când în şedinţă propunerea de descalificare a fost înaintată şi susţinută de membrii CO apropiaţi de PLDM, fie că au fost înaintaţi de fracţiunea respectivă din Parlament, fie că au afaceri beneficiind din aceeaşi sursă de comenzi grase pentru producţii video. Având în vedere că acuzaţiile erau superficiale şi că se crea temei de viciere juridică a concursului, majoritatea membrilor Consiliului de Observatori au respins ideea de descalificare. Dar, puse cap la cap, toate aceste acţiuni orchestrate din culise au scos în vileag faptul, că PLDM este cel care îşi „împinge” exponentul pentru a ocupa funcţia de director al „TV Moldova 1”.
Astfel, devine clar şi cine este candidatul politic - Ion Terguţă, şef al Filialei „МИР” din Moldova a Companiei interstatale de televiziune a ţărilor CSI, subordonată Guvernului, prin hotărârea căruia a şi fost promovat în actuala funcţie acum trei ani. Alţi candidaţi cu şanse reale nici nu există în concurs, judecând, cel puţin, după soliditatea aceloraşi proiecte de dezvoltare a televiziunii. Ion Terguţă este apropiat, îndeosebi, de deputatul PLDM, Chiril Lucinschi, care curează aceste ingerinţe în activitatea IPNA din poziţia sa de Preşedintele al Comisiei parlamentare de profil. În culise, câţiva membri ai CO povestesc despre cum Lucinschi i-a contactat personal pentru a le da instrucţiuni înainte de precedentul concurs, care a eşuat. Iar referitor la Terguţă el a fost şi printre invitaţii speciali la recepţia dată cu ocazia a cinci ani de la lansarea partidului la sediul PLDM, ca şi alţi şefi ai agenţiilor din responsabilitatea formaţiunii.
În aceste circumstanţe, următorul concurs pentru ocuparea funcţiei de director al televiziunii publice, va avea loc, pe 14 decembrie, cu începere de la ora 10:00. Zarurile sunt aruncate şi cei, care au mizat pe amânare şi luarea altor decizii politice în privinţa Companiei „Teleradio-Moldova”, ar putea fi mai dezamăgiţi decât au fost până acum.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE