În urmă cu două săptămâni, activiştii care se ocupă cu lupta împotriva traficului de persoane au descoperit 11 imigranţi care erau ţinuţi în condiţii de sclavie în subsolul unui mini-market din Moscova. Acesta este unul dintre cele mai grave cazuri referitoare la modul în care sunt trataţi în Rusia muncitorii din ţări precum Uzbekistan sau Kazakhstan.
Una dintre victime a declarat pentru BBC că a fost ţinută în magazin timp de 10 ani, iar unul dintre copii i-a fost luat de lângă ea.
Leyla Asherova a fost adusă la Moscova, din Uzbekistan, în urmă cu 10 ani, pe când avea 16 ani. Trebuia să lucreze ca vânzătoare şi credea că urma să fie plătită, dar niciodată nu a primit vreun ban. „Când am ajuns mi-au luat paşaportul", a spus ea. „Apoi am observat că proprietara o bătea pe una dintre fete. O prinsese de păr şi o lovea cu putere. Atunci mi-am dat seama că nu mă aflam în locul potrivit".
Născut în captivitate
Asherova a povestit că orele de lucru erau grele, mâncarea era puţină şi trăia cu teama de a fi bătută. „Proprietara magazinului m-a lovit de multe ori", îşi aminteşte ea. „Odată m-a bătut continuu timp de două ore. Încă mai am vânătăi pe picioare, pe corp şi pe faţă. M-a lovit chiar şi atunci când eram însărcinată".
Leyla Asherova este gravidă din nou şi a născut doi copii în captivitate. Băieţelul are acum şase ani, iar fata trebuia să aibă cinci ani. Însă copila a căzut de la balcon şi a murit...sau cel puţin aşa i-a spus proprietara magazinului. Dar Asherova nu crede că acesta este adevărul.
Tatăl copiilor ei este un membru al familiei proprietarei şi, chiar dacă nu a vorbit despre relaţia cu el ca fiind un „viol", a menţionat că şi el a bătut-o în repetate rânduri.
“Poliţia este mituită”
În afară de băiatul Leylei, din captivitate au mai fost salvaţi alţi doi copii. Unul dintre ei, în vârstă de cinci ani şi cazat acum într-un cămin special, fusese toată viaţa închis într-o cameră care nu avea fereastră, astfel că băiatul nu văzuse niciodată lumina zilei.
Baurzhan Kasimov are jumătate din greutatea normală şi are membrele contorsionate şi umflate din cauza rahitismului, o deficienţă cauzată de lipsa luminii solare. Abia poate să meargă, scrie BBC.
Asherova a explicat că nu au încercat niciodată să fugă pentru că a văzut cum proprietara magazinului îi mituia pe poliţişti. „De fiecare dată când fetele fugeau, erau prinse şi bătute crunt", a spus ea.
„Nu primeau ajutorul poliţiei, nici atunci când îl cereau. Poliţiştii le aduceau pur şi simplu înapoi proprietarei. Veneau şi spuneau «V-am găsit fetele. Luaţi-le înapoi». Aşa că nu puteam să ne încredem în poliţie".
Asherova a mers împreună cu cei de la BBC la Comitetul de Investigații,echivalentul rus al FBI-ului, pentru a raporta starea de sclavie în care a fost ţinută în ultimii zece ani. Cei de la Comitet, însă, au sunat la poliţia locală şi, acelaşi ofiţer pe care l-a văzut luând mita, a vrut să o aresteze pentru imigrare ilegală. În urma unor discuţii prelungite, activiştii care o eliberaseră prima oară au reuşit să o scape din nou. Dar investigaţia referitoare la captivitatea ei a fost închisă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE