Calea Ferată din Moldova (CFM) a înregistrat pierderi masive în 2023, cifrate la 143,87 milioane de lei, conform unui raport recent al Agenției Proprietății Publice. Deși cifra de afaceri a companiei de stat a atins 207,08 milioane de lei, pierderile operaționale s-au ridicat la 144,57 milioane de lei, iar situația financiară rămâne critică, notează Bani.md
În prezent, CFM se confruntă cu restanțe salariale de aproximativ 150 de milioane de lei, iar perspectivele financiare sunt sumbre. Datele recente arată o scădere de 21,4% în transportul de mărfuri și o diminuare dramatică de 35,8% în parcursul mărfurilor în primele șase luni ale anului 2024.
Deși în mai 2022 fostul director al companiei, Oleg Tofilat, anunța achitarea integrală a restanțelor salariale și majorări semnificative de salarii datorită îmbunătățirii încasărilor, problemele financiare au revenit, afectând stabilitatea întreprinderii.