Abolirea noţiunii de prezidiu, răspunderea politică şi juridică colectivă şi individuală a membrilor Guvernului, inclusiv a funcţionarilor de demnitate publică, acordarea unor facilităţi deputaţilor primului Legislativ. În acest sens, PLDM a prezentat marţi, 19 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, trei proiecte de legi, care vor fi înaintate spre adoptare în Parlament.
Potrivit preşedintelui fracţiunii PLDM în Parlament, Valeriu Streleţ, primul proiect vizează Legea cu privire la Guvern şi prevede modificarea art. 25, 26, 27 şi 29. „Aceste modificările ar permite ca hotărârile Guvernului să fie adoptate cu votul majorităţii miniştrilor prezenţi la şedinţă, iar ordonanţele să fie adoptate cu votul majorităţii Guvernului”, a specificat Streleţ.
Al doilea proiect care prevede răspunderea politică şi juridică a membrilor Guvernului, în opinia vicepreşedintelui fracţiunii PLDM, Tudor Deliu, este o practică internaţională de a trage la răspundere toţi miniştrii.
De asemenea, liberal-democraţii vor propune parlamentarilor să voteze şi al treilea proiect, care ar oferi unele facilităţi deputaţilor primului Legislativ, cum ar fi legitimaţia şi insigna de semnatar, acces la autorităţile publice centrale şi locale, tratament sanatorial gratuit o dată în doi ani, dreptul de a deţine paşaport diplomatic al Republicii Moldova.
„Această iniţiativă legislativă este raliată aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi vine să recunoască meritele semnatarilor Declaraţiei de Independenţă”, a declarat deputatul Maria Ciobanu.
De menţionat că anterior, prim-ministrul Vlad Filat, în adresarea sa către cetăţeni a declarat că va iniţia demersuri privind eliminarea prezidiului şi va insista la adoptarea hotărârilor cu votul majorităţii membrilor Cabinetului de miniştri, prezenţi la şedinţă. De asemenea, el a menţionat că fiecare ministru trebuie să poarte răspundere personală pentru activitatea desfăşurată.