Consiliul municipal Chişinău a aprobat, marţi, 22 decembrie, în lectura a doua, bugetul municipal pentru anul 2010.
Astfel, în 2010, municipiul Chişinău va avea venituri în valoare de 1 miliard 695 milioane 756 mii lei, sau cu 37 milioane lei mai mult decât în anul curent. În acelaşi timp, cheltuielile vor fi de 1 miliard 747 milioane 756 mii lei. Deficitul bugetar constituie 52 milioane lei, care urmează a fi acoperit din mijloacele obţinute din vânzarea sau privatizarea bunurilor proprietate publică.
Primarul general Dorin Chirtoacă a apreciat bugetul drept unul echilibrat, care prevede un deficit minim, dar care are acoperire. Potrivit primarului capitalei, acest buget este mai mult decât acceptabil pentru o perioadă de criză.
Programul de investiţii capitale şi programul lucrărilor de reparaţie capitală pe anul 2010 va fi aprobat ulterior. În acelaşi timp, Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare va înainta propuneri privind dezvoltarea şi reorganizarea sistemului de administrare şi gestionare a fondului locativ municipal.