FOTO: GSP.ro
Simona Halep o va înfrunta pe Paula Padosa în primul tur la turneul de Masters 1000 de la Miami, așa cum s-a stabilit la tragerea la sorți care a avut loc în această seară. Va fi primul meci al jucătoarei de tenis din România, după o pauză de 16 luni de absență, cauzate de scandalul de dopaj în care a fost implicată.
În prezent, Paula Badosa (26 de ani) se află pe locul 73 WTA. Iberica a trecut printr-o perioadă complicată în ultimele luni, iar în prezent încearcă să revină în topul mondial, acolo unde a fost în 2022. Simona Halep și Paula Badosa au fost adversare de două ori, de fiecare dată impunându-se jucătoarea din România.
Confruntarea se va disputa pe 19 sau 20 martie, la o oră care va fi anunțată ulterior. Sportiva din România a primit un wild card din partea organizatorilor întrecerii din SUA și va juca primul său meci oficial după o pauză de peste un an și jumătate. Ultima apariție a Simonei Halep pe terenul de tenis a fost tot peste Ocean, în august 2022, la US Open.
În cazul în care va trece de Badosa, Simona Halep ar putea avea parte de o partidă de gală în Florida. Ar putea să o înfrunte pe Aryna Sabalenka în turul 2, una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA.
Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, va avea loc în perioada 19-31 martie. Se va juca pe suprafață hard, pe tabloul principal se vor afla 128 de jucătoare și vor fi acordate premii totale în valoare de $8,995,555. Campioana en-titre este cehoaica, Petra Kvitova