Sintetizând ultimele afirmaţii, făcute de deputaţii comunişti Vladimir Ţurcan şi Victor Stepaniuc, concluzionăm că la ora actuală PCRM se teme de două lucruri. Comuniştilor le e frică, pe de o parte, de alegeri anticipate, iar pe de alta, de Marian Lupu. Cel din urmă, se pare, îi sperie mai mult, scrie Petru Bogatu.
De ce PCRM are oroare faţă de un nou scrutin?
Că fostul partid de guvernământ are acum oroare faţă de un eventual nou scrutin parlamentar e de la sine înţeles. PCRM şi-a prins piciorul în capcana pe care a întins-o adversarilor săi politici. Să mă explic.
R. Moldova de un an de zile practic se află într-o permanentă campanie electorală care, din cauza comuniştilor, îmbracă forma unui adevărat război rece. Această confruntare de uzură poate să ia sfârşit efectiv numai odată cu alegerea preşedintelui. Până atunci asupra întregii societăţi atârnă ameninţător sabia lui Damocles a alegerilor anticipate care, dacă vor avea loc, vor perpetua nesuferita deja stare de beligeranţă politică. Şi în focul ei riscă să ardă mai întâi de toate cel care a dezlănţuit-o. Adică PCRM. Asta le dă fiori comuniştilor.
Unde mai pui că unii dintre legislatorii PCRM se tem să rămână în urma unui nou scrutin fără mandatul de deputat.Ca să nu mai spun că fostul partid de guvernământ poate să-şi piardă pe drum monopolul asupra televiziunii publice. Dar şi numele, în cazul în care vor fi interzise simbolurile comuniste. Ar putea să rămână şi fără destule piese grele care nu-i exclus să fie deferite justiţiei pentru ilegalităţile comise de-a lungul ultimilor ani de zile. Toate acestea vor şubrezi simţitor poziţiile partidului.
De ce se teme Voronin de Lupu?
Dar Voronin şi compania au totodată şi o adevărată repulsie faţă de Marian Lupu. El e marea lor scârbă. Şi nu pentru că ar fi trădător, după cum se afirmă. Şi nici pentru că nu le-ar plăcea stilul său vestimentar sau maniera sa de a vorbi româneşte cu accent bucureştean. Cu totul altceva e la mijloc.
Oricât de paradoxal ar părea, comuniştii l-ar vota astăzi în funcţia de şef al statului mai curând pe oricare alt reprezentant al AIE decât pe fostul lor coleg de partid. Şi acest lucru nu trebuie să ne mire.
Marian Lupu este magnetul din afară care poate conduce la dezintegrarea monolitului de altădată a PCRM. El are, fireşte, o mulţime de simpatizanţi în fosta sa formaţiune politică. Potrivit sondajelor, cea mai mare parte a partidului şi l-a dorit pe acesta succesor al lui Vladimir Voronin. Unii dintre fanii săi au trecut deja în barca Partidului Democrat. Dar nu in corpore, desigur. Prea scurtă a fost ultima cursă pentru alegerile din iulie ca să se dumerească toţi. 
Unii i se alătură tacit fostului preşedinte al Parlamentului după alegeri. Dar această migraţie spre PD ar putea să ia proporţii devastatoare pentru PCRM în cazul în care comuniştii decid să-l voteze organizat şi disciplinat pe Marian Lupu. Acest fapt s-ar constitui într-un semnal pentru aderenţii săi încă indecişi din Partidul Comuniştilor să treacă cu arme şi bagaje în tabăra favoritului lor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE