Astăzi, Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei au depus la Comisia Electorală Centrală cererea de înregistrare a listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 2025.
Lista include 107 de reprezentanți ai tuturor partidelor membre ale blocului, profesioniști din diverse domenii, oameni cu experiență, gata să lupte pentru interesul acestui popor și al acestei țări.
Igor Dodon, Diana Caraman, Irina Vlah, Vasile Tarlev și Zinaida Greceanîi sunt primii pe lista de 107 candidați ai Blocului „Patriotic” la alegerile parlamentare. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către reprezentanta Partidului Comuniștilor, Diana Caraman. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, apare sub numărul 50 pe listă, notează tv8.md
Potrivit imaginilor publicate de Partidul Socialiștilor, din listă ar mai face parte și actuali deputați, precum: Grigore Novac, Vladimir Odnostalco, Radu Mudreac, Vlad Batrîncea, Adela Răileanu, Alla Darovannaia, dar și fostul ministru de Interne, Pavel Voicu, și fostul candidat al socialiștilor la funcția de bașcan al Găgăuziei, Grigorii Uzun.
În listă sunt incluși și doi actuali consilieri municipali de la PSRM - Adrian Lebedinschi și Alla Ursu-Antoci, care ne-a confirmat că vor lupta pentru fotoliul de deputat.
Potrivit surselor TV8, primii 20 în lista BEP sunt:
Igor Dodon - PSRM
Diana Caraman - PCRM
Irina Vlah - Inima Moldovei
Vasile Tarlev - Viitorul Moldovei
Zinaida Greceanîi - PSRM
Olesea Tonasoglo - Inima Moldovei
Vlad Batrîncea - PSRM
Constantin Starîș - PCRM
Grigore Novac - PSRM
Vladimir Odnostalco - PSRM
Alla Pilipețcaia - PSRM
Andrei Godoroja - PCRM
Olga Cebotari - PSRM
Vitalie Blanari - Inima Moldovei
Adela Răileanu - PSRM
Adrian Domentiuc - PCRM
Grigorii Uzun - PSRM
Victor Topală - Inima Moldovei
Pavel Voicu - PSRM
Inga Sibova - PCRM
Totuși, potrivit legislației electorale, Blocul Patriotic ar putea modifica lista în interior.
Blocul „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei” ar putea fi al 10-lea pe listă la alegeri.


