„Reducerea „poftei" de credite la început de an, uneori pronunţată, cum a fost în 2006 şi 2008, este deja o tendinţă, însă este pentru prima oară când declinul este atât de mare, spun experţii financiari, - un nivel atât de scăzut al creditării a fost înregistrat în ianuarie 2005, când au fost contractate credite în lei în sumă totală de 524.2 mln lei".

„Se resimt efectele crizei. Primele semne au apărut în toamnă, când per total volumul creditelor a scăzut în septembrie cu 642 milioane de lei faţă de luna precedentă, iar în noiembrie cu încă 532 milioane. Chiar şi creşterea impresionantă din decembrie nu a readus creditarea la nivelul din lunile anterioare", estimează economiştii.

Şi creditul în valută străină a fost în scădere pronunţată, Băncile comerciale au acordat, în luna ianuarie, agenţilor economici şi populaţiei credite în valută străină în sumă echivalentă cu 360 milioane de lei moldoveneşti, faţă de 597,2 milioane în luna anterioară.

Ratele au avut o evoluţie contradictorie, dacă creditele în monedă naţională pe termen de la 3 luni până la 6 luni şi, respectiv, de la 1 lună la 3 luni, s-au scumpit, cele pe termen de la 6 luni la 12 luni s-au ieftinit nesemnificativ. Rata medie la împrumuturile în lei a fost în ianuarie de 23,25% (decembrie - 19,75%), iar la cele în valută de 13,20% (decembrie - 14,56%).

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE