Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi puternice și vânt puternic în toată țara. Avertizarea este valabilă pentru 13 și 15 septembrie.
Potrivit meteorologilor, în legatură cu extinderea unui ciclon sudic, pe 13-14 septembrie va ploua puternic, cantitatea de precipitații va atinge 15-25 l/m2, local va depăși aceste valori. Pe 14-15 septembrie, pe arii extinse se vor semnala intensificări ale vîntului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.
În acest sens, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (DSE) avertizează preşedinţii Comisiilor pentru situaţii excepţionale municipale, raionale, sate şi comune, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale DSE, precum şi agenţii economici, pe teritoriul cărora sînt amplasate lacuri de acumulare. Aceştia sînt avertizați să atragă atenţia la starea barajelor. Cetăţenii sînt rugaţi să ţină cont de indicaţiile autorităţilor şi să apeleze numărul de telefon 901, în cazul în care au nevoie de ajutorul salvatorilor şi pompierilor, întregul efectiv al serviciului fiind pregătit pentru intervenţii.