Legea bugetului cu privire la autonomia financiară a instituțiilor de învățământ superior a stârnit nemulţumiri în rândurile tinerilor orgaizaţiei non-guvernamentale “Forţa Moldovei”.
Majoritatea din ei sunt împotriva deciziilor luate de către Guvern în urma aprobării acestor schimbări majore, care, după părerea lor, vor afecta nemijlocit toţi studenţi din RM.
“Dacă universităţile nu vor fi supravegheate de către guvernare, riscăm să ne trezim întrun mediu universitar plin de corupţie, şi cu o calitate a predării materiei universitare foarte proaste”, şi-a exprimat nemulţumirea Lisnic Ela, sâmbătă, 26 ianuarie, în cadrul şedinţe al organizaţiei.
Şterbeţ Ina, preşedintele organizaţiei “Tinerii pentru Moldova ” a declarat că situaţia “ nu este chiar atât de rea şi dacă în fiecare universitate va fi o persoană independentă din partea statului ce va cenzura toate activităţile rectorilor universitari,  nu va fi chiar atât de grav pentru studenţi”.
Membrii organizaţiei susţin că, în urma acestei reforme studenţii riscă să aibă parte de noutăţi proaste şi anume: majorarea taxelor şi reducerea locurilor bugetare în universitaţi.
Preşedintele organizaţiei “Forţa Moldovei”, Rascazov Igor, a declarat că tinerii nu se vor opri doar la discuţii, ci vor acţiona pentru modificarea acestui proiect de lege. De asemenea preşedintele organizaţiei susţine că, în următoarele zile, tinerii urmează să adreseze o declaraţie către Guvernului, în care îşi vor exprima nemulţumire şi vor solicita modificarea legii.
Amintim că, începând cu 1 ianuarie, instituţiile de învăţământ superior din ţara au autonomie financiară şi nu vor mai fi trecute prin contabilitatea bugetară.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în Republica Moldova activează 34 de instituţii de învăţământ superior, 20 dintre care sunt de stat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE