“Ceea ce s-a făcut în materialul denigrator la un post de televiziune privat reprezintă o încălcare gravă a oricăror reguli, nu numai jurnalistice, dar și a drepturilor omului”, a declarat Dorin Chirtoacă, vicepreședintele Partidului Liberal (PL), luni, 8 iunie.
În documentarul “Atac asupra Moldovei”, sunt intervievați Președintele în exercițiu Vladimir Voronin, Artur Resetnikov, șeful Serviciului de Informații și Securitate și Valeriu Gurbulea procuror general. Filmul acreditează ideea că revolta din 7 aprilie ar fi opera partidelor de opoziție sau a unor organizații politice din România.
În documentar sunt câteva intervenții telefonice care ar demonstra că Dorin Chirtoacă este implicat în evenimentele din 7 aprilie.
”Interceptarea unor convorbiri telefonice în mod ilegal arată că nu mai există limită în R. Moldova. Convorbirile telefonice au fost trunchiate, astfel încât să reprezinte realitatea pe care și-au dorit-o realizatorii filmului de la postul de televiziune comunist, a menționat Mihai Ghimpu, președintele PL”.
În același context, Mihai Ghimpu a adăugat că regimul mafiot de la Chișinău a lansat documentarul având drept scop arestarea adversarilor politici.
Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă apar în imaginile filmului, dar nefiindu-le luate declarații. Atunci Mihai Ghimpu se întreabă “unde s-a mai văzut ca procurorul general, responsabil de supravegherea anchetei să dea verdicte înainte de încheierea anchetei? Urmează să consultăm instituțiile europene”.
Partidul de guvenământ acuză opoziția de lovitură de stat. ”Bănuim că guvernarea comunistă vrea să scoată opoziția în afara politicii și să nu participăm la alegeri anticipate. Nu m-aș mira dacă și liderii opoziției o să fie arestați”, a declarat Mihai Ghimpu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE