Cu prilejul zilei profesionale a lucrătorului Serviciului Fiscal, conducerea Ministerului Finanţelor aduce sincere felicitări tuturor celor care activează în organele Serviciului Fiscal de Stat, pentru munca responsabilă şi efortul considerabil orientat spre exercitarea atribuţiilor în administrarea fiscală, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
În acest sens, Ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruța, a venit cu un mesaj de felicitare pentru această categorie de muncitori. „Stimaţi lucrători ai Serviciului Fiscal, am certitudinea că impreună vom asigura un echilibru financiar în societate, un climat investiţional credibil, vom contribui în continuare la dezvoltarea economiei naţionale şi vom înregistra succese şi mai mari în domeniul fiscal”, se enunță în mesajul ministrului.
Și viceministrul Finanțelor, Victor Barbăneagră, a venit cu urări de bine pentru cei din sistemul fiscal. „Dragi colegi, Vă adresez cuvinte de felicitare şi încurajare pentru că activaţi în folosul şi binele acestui stat, pentru rezultatele obţinute în reformarea sistemului fiscal. Serviciul Fiscal se află într-o continuă dinamică, într-un continuu proces de modernizare în scopul îmbunătăţirii administrării fiscale pentru a oferi cetăţenilor bunăstare şi stabilitate. Impozitele fac parte din viaţa noastră”, scrie Victor Barbăneagră.
Serviciul Fiscal este principalul pilon responsabil de colectarea veniturilor, care are obligaţia să asigure atît îmbunătăţirea procesului de colectare a veniturilor bugetare, cît şi creşterea gradului de încredere publică în sistemul administrării fiscale.