Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a dispus crearea unui grup de lucru pentru elaborarea unor noi reglementări, ce ar facilita integrarea emitenților din Moldova pe piața de capital extern.Alaiba spune că un șir de prevederi sunt învechite și trebuie să ne debarasăm de ele.
Grupul de lucru va constitui specialiști ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Finanțelor, Comisiei Naționale a Piețelor Financiare, Băncii Naționale, dar și asociațiile de business.
„Dezvoltarea economiei și a sectorului privat este o prioritate pentru Republica Moldova. Acest lucru poate fi realizat, inclusiv, prin facilitarea accesului antreprenorilor noștri să acceseze pe piețele de capital străine.Prin listarea la bursele internaționale, companiile pot obține acces la capital la costuri mai mici și pot obține o mai mare vizibilitate în rândul investitorilor străini. De asemenea, listarea la bursele internaționale poate ajuta la creșterea încrederii investitorilor în afacerile din Moldova.Putem, astfel, să îmbunătățim reputația Moldovei ca destinație de investiții, contribuind la dezvoltarea unei economii mai competitive și mai dinamice. Iar o economie puternică înseamnă bunăstare pentru cetățeni”, a mai spus Dumitru Alaiba.


