Un angajat al Serviciului regim şi supraveghere al Penitenciarului nr.18 din Brăneşti a fost surprins când intenţiona să introducă într-o celulă presupuse substanţe narcotice, comunică Politik.md.
Cazul a avut loc ieri, 12 iunie 2016, în jurul orei 14:00, atunci când supraveghetorul se afla în serviciu diurn. În rezultatul cerinţei oamenilor legii de a preda bunurile aflate asupra sa, acesta a scos din buzunar trei pachete de ţigări, printre care un pachet de țigări sigilat de culoare albastră.
În urma deschiderii pachetului sigilat în care se aflau 20 țigări, patru din ele aveau un exterior șifonat, iar la deschiderea acestora s-a depistat o masă vegetală uscată, cu miros specific de marijuana. După depistarea substanței necunoscute în interiorul țigării, supraveghetorul a refuzat să comunice proveniența acestora.
Menţionăm că, angajatul are vârsta de 33 de ani şi activează în cadrul Sistemul Penitenciar de aproximativ cinci ani.
În privinţa acestui caz, polițiștii au întocmit materialele necesare, acestea fiind transmise Procuraturii Orhei pentru adoptarea unei decizii conform legislaţiei în vigoare.
Dacă îi va fi demonstrată vinovăţia, angajatul riscă pedeapsa cu amendă în mărime de la 4000 la 10000 de lei sau cu închisoare de până la trei ani, în ambele cazuri cu sau fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.