Angajații primăriilor vor putea beneficia de indemnizații lunare neimpozabile în mărime de 40 la sută din salariul de bază. Proiectul de modificare a Legii privind descentralizarea administrativă și Legii privind administrația publică locală, a fost votat, astăzi, în prima lectură.
MODIFICĂRILE propuse vizează acordarea unor indemnizații lunare neimpozabile personalului din autoritățile publice locale încadrat în conformitate cu statele de personal aprobate de Cancelaria de stat. Indicii de referință ai indemnizației urmează a fi stabiliți de către consiliile locale și nu vor putea depăși 40% din suma anuală a salariilor de bază.
De asemenea, se propune modificarea indicatorilor privind capacitatea administrativă a autorităților publice locale, de la 30 la 50 la sută. Astfel, dacă cheltuielile administrative ale primăriei nu vor depăși 50% din veniturile proprii și defalcările de la impozitele și taxele de stat, primăria va avea dreptul să acorde indemnizația lunară neimpozabilă pentru toți angajații, conform statelor de personal.
Deputatul Alexandr Trubca, unul dintre autorii inițiativei legislative, a explicat că de aceste indemnizații vor putea benefica angajații din circa 130 de primării, iar numărul acestora se va putea majora în cazul în care primăriile își vor crește veniturile proprii printr-o aplicare mai corectă a taxelor locale. ”Proiectul de lege este orientat către primăriile performate și încearcă să promoveze performanța în rândul autorităților publice locale” a menționat parlamentarul.
Inițiativa legislativă, care aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, a fost susținută cu 57 de voturi.