Fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase a dat un semnal clar, astăzi, în ziua Floriilor, că începe procedura de colectare a semnăturilor pentru înaintarea drept candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. Năstase a adunat simpatizanții în fața sediului fostului partid al Platformei DA și Le-a vorbit despre ețecul actualei guvernări.
„Astăzi, în ziua Floriilor, oamenii m-au inspirat să continui lupta pentru binele viitorului copiilor noștri și al acestui frumos pământ pe care-l numim Acasă. După ce am invitat susținătorii mișcării pe care am pornit-o pentru a nu admite concreșterea elementelor oligarhice din perioada Plahotniuc cu cea a actualei guvernări, afectată, de asemenea, de o corupție endemică, am avut satisfacția să-i salut și să le vorbesc cetățenilor veniți din întreaga republică despre imperioasa necesitate de a duce pînă la un final victorios lupta începută în 2015 în Piața Marii Adunări Naționale.
Oamenii au exprimat critici aspre față de promisiunile și legile propuse, inclusiv proiectul de lege privind salariile exagerate, fiind indignați de faptul că actualul regim a mărit salariile doar pentru cei din minister și apropiații săi, ignorând complet agricultorii, medicii, profesorii și grupurile vulnerabile, cum ar fi pensionarii.
Cei prezenți și-au exprimat opiniile în cadrul unei anchete ce va fi pusă la dispoziția cetățenilor din întreaga țară și din diaspora, pentru a aduna diverse perspective, idei și preocupări ale comunității. În acest sens, eu la rândul meu, acceptând și încurajandu-i în vederea colectării de semnături pentru înaintarea mea drept candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova”, a scris Andrei Năstase.