Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a explicat care sunt pașii următori, după ce Curtea Constituțională a dat frâu liber la alegerea directă a președintelui de către cetățeni. Astfel, după ce actualului președinte Nicolae Timofti îi va expira termenul de mandat, în decurs de două luni, Parlamentului trebuie să declanșeze mecanismul de alegere a noului şef al statului prin vot direct.
„Parlamentul are deja la îndemână posibilitatea să decidă o dată care este mai potrivită, deoarece nu poţi fixa alegerile aşa peste noapte, trebuie să ofere o perioadă de timp suficientă ca oamenii să-şi poată formula opinia, ca actorii politici să poată să-şi pregătească candidaţii, să se pregătească de campania electorală. Mai mult ca atât, există şi o recomandare a Comisiei de la Veneţia în acest sens, care recomandă autorităţilor să ofere termen de cel puţin jumătate de an pentru un asemenea exerciţiu”, a explicat Alexandru Tănase, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
Potrivit președintelui CCM, prin decizia recentă a Curții s-a eliminat mecanismul care putea crea blocaje constituționale. De acum încolo, alegerile anticipate pe motivul nealegerii şefului statului nu mai sunt posibile să aibă loc, nici măcar la modul teoretic”, a specificat Tănase.
De asemenea, președintele înaltei Curți a menționat că actualul președinte Timofti va exercita interimatul funcției până în momentul când va fi învestit noul președinte.