Lichidarea AMN a fost o greșeală pentru viitorul democraţiei în Republica Moldova, iar acest lucru o demonstrează ratingurile în scădere a partidului care a asimilat acest partid, dar şi a întregii Alianțe,  se arată într-o declarație de presă a fostului ministru al Tehnologiilor Informaționale și membru AMN, Alexandru Oleinic.

”Rezultatele alegerilor locale din 5 iunie 2011 reduc la zero toate încercările partidelor democratice din ultimii ani de a evita revenirea în forţă a PCRM la guvernare, fapt care va conduce la o autoizolare a R. Moldova, inclusiv prin“îngheţarea”relaţiilor cu vestul, blocarea conflictului transnistrean, reintroducerea unor scheme obscure şi monopoliste în afaceri etc.” afirmă Alexandru Oleinic.
În opinia lui,  rezultatele obţinute, în special, în capitala R. Moldova, confirmă o dată în plus atitudinea populaţiei faţă de alianţa de guvernare.
”Starea de spirit din interiorul alianţei o apreciez drept miopie strategică din partea guvernării democratice, o lipsă a maturităţii şi responsabilității politice pe fundalul unei concurente acerbe, ce nu are nimic comun cu adevăratul interes național al RM”, se arată în declarația fostului membru al AMN.
În context, Oleinic afirmă că  încercările haotice de a da vina fie pe tineret, care în orice stat european este susținătorul cel mai activ al reformelor, fie pe presă, care doar reflectă evenimentele la zi, nu este altceva decât recunoașterea propriilor greșeli.
El mai spune că acţiunile întreprinse în ultimele luni fac mai mult parte dintr-o campanie de imagine, decât o abordare a problemelor economice şi socialecu care se confruntă R. Moldova.
”Reconfirm că revenirea PCRM la guvernare va fi o catastrofă pentru R. Moldova, care va “îngheţa” ţara pentru o perioadă de cel puţin încă opt ani. În aceste condiţii, mă adresez alegătorilor şi tuturor partidelor democratice să susţină alianţa în cadrul turului doi a alegerilor locale, lăsând într-o parte supărările, obsesiile şi ambiţiile personale”, spune Oleinic.
În context, Oleinic  susține că încercările de a obţine dividende din contul generării unor show-uri electorale, pe ultima sută de metri, va lovi nu numai în toate partidele din cadrul alianţei, dar şi în bunăstarea şi viitorul european al R. Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE