Deputatul fracţiunii AMN, Alexandru Oleinic, menţionând situaţia critică creată într-un şir de raioane ale republicii, raioane care sunt conduse de reprezentaţii AMN, în legătură cu procedura de încheiere a contractelor cu Casa de Asigurări în Medicină de către  spitalele raionale şi Centrele medicale de familie, a solicitat plenului Parlamentului să fie invitat ministrul sănătăţii şi directorul CNAM pentru a elucida cauzele legale a  situaţiei  cât şi identificarea căilor de depăşire a ei. 

Tradiţional, propunerea nu a fost susţinută de majoritatea comunistă din Parlament, evident pentru a nu face publice adevăratele intenţii ale guvernării comuniste – de răfuială politică cu reprezentanţii AMN în teritoriu şi – principalul - că în urma acestui „război politic” vor avea de suferit doar cetăţenii, care din cauză nefinanţării spitalelor raionale, vor rămâne fără servicii medicale.  

Din informaţia invocată, la moment spitalele raionale, conduse de medici-şefi numiţi în funcţie de  Consiliile raionale, conform competenţilor legale, riscă să rămână în 2009 fără finanţare deoarece Casa Naţională de Asigurări în Medicină  refuză să semneze cu ei contractele de finanţare a instituţiilor.

Mărul discordiei  este situaţia de incertitudine legală, apărută în urma   Ordinului emis de Ministerul  Sănătăţii la 30 octombrie 2007 „ Cu privire la delimitarea juridică a asistenţei medicale primare la nivel raiona”, care, în opinia specialiştilor conţine derogări de la legislaţia în vigoare  întru delimitarea juridică a asistenţei medicale primare  de asistenţă spitalicească şi refuzul ministerului de a aproba deciziile de numire în funcţie a şefilor de spitale,  adoptate de Consiliile raionale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE