Alegerile prezidențiale din România ar putea avea loc înainte sărbătorilor de Paște. Anunțul a fost făcut, luni, de Kelemen Hunor, liderul UDMR, care a precizat că noua coaliție își propune să organizeze scrutinul prezidențial "cât mai repede posibil", notează Euronews.ro
"Suntem conștienți că ne aflăm într-o situație de criză politică adâncă. Este și o criză de încredere și această coaliție propune să recâștigăm încrederea cetățenilor. Este cel mai important lucru fără de care nu se poate ieși din criza politică.
Ne-am asumat această coaliție. Susținem ceea ce au anunțat colegii mei. În perioada care urmează, imediat după sărbători, cea mai mare provocare să avem un buget bine construit, un buget echilibrat pentru 2025 și să organizăm alegerile prezidențiale cât mai repede posibil, dacă se poate înainte de sărbătorile pascale de anul viitor", a declarat Kelemen Hunor, președintele UDMR.
Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc după calendare diferite și rareori se întâmplă ca datele să coincidă. Însă se va întâmpla acest lucru în 2025, când Paștele ortodox și cel catolic se vor sărbători în aceeași zi: 20 aprilie.
Surse politice au declarat pentru Euronews România că stabilirea calendarului alegerilor este o prioritate pentru coaliție, motiv pentru care nu este exclus ca Guvernul să adopte o hotărâre în sens pe 27 sau 28 decembrie.
Fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu ar putea fi candidatul la alegerile prezidențiale din 2025, din partea formațiunilor care alcătuiesc coaliția proeuropeană (PSD-PNL-UDMR) și care se pregătesc de guvernare.