FOTO: Profimedia
Victorie zdrobitoare a preşedintelui în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic la alegerile prezidențiale. Milanovic a obţinut peste 74% dintre voturi, comparativ cu Dragan Primorac, contracandidatul său, care a obţinut aproape 26%, potrivit rezultatelor publicate de autorităţile electorale de stat din Croaţia după numărarea a peste 99% dintre buletinele de vot. Acest rezultat constituie o nouă lovitură dură pentru HDZ şi premierul Andrej Plenkovic, vechi rival politic al lui Milanovic, după un scandal de corupţie foarte mediatizat în noiembrie.
Chiar dacă puterile preşedintelui sunt limitate, Milanovici este perceput de croaţi drept un garant al echilibrelor politice. De asemenea, scrutinul a avut loc în timp ce această ţară, cu 3,8 milioane de locuitori şi membră a Uniunii Europene, se confruntă cu cea mai ridicată rată de inflaţie din zona euro, o corupţie endemică şi o penurie de mână de lucru.
Fostă republică iugoslavă, Croaţia a fost guvernată în principal de HDZ după proclamarea independenţei sale în 1991. Însă Milanovic, fost premier de stânga, a preluat preşedinţia ţării în 2020 cu sprijinul principalului partid de opoziţie, social-democraţii (SDP).
Personalitate-cheie a scenei politice din Croaţia de peste două decenii, el a făcut în mod frecvent uz de o retorică populistă, criticând în mod regulat responsabili europeni şi locali.
Duminică, după ce a votat la Zagreb şi şi-a exprimat încrederea în victoria sa, el a criticat din nou Bruxellesul, „în multe privinţe autocratic şi nereprezentativ”, potrivit lui.
Stilul lui Milanovic a făcut să crească popularitatea sa şi a contribuit la atragerea sprijinului alegătorilor de dreapta.
Rivalul său, Dragan Primorac, 59 de ani, fost ministru al educaţiei şi ştiinţelor revenit în politică după 15 ani de absenţă, a făcut campanie ca un unificator al Croaţiei, insistând pe patriotism şi valorile de familie. „Mesajul meu este mereu acelaşi: Croaţia trece pe primul loc pentru mine”, a declarat el după ce a votat la Zagreb.
Milanovic a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia, dar a criticat şi sprijinul militar al Occidentului pentru Kiev. El se afişează drept un opozant ferm faţă de un program ce ar presupune ca soldaţi croaţi să ajute la formarea de trupe ucrainene în Germania.
Aceasta i-a atras lui Milanovic acuzaţii din partea HDZ că este „o marionetă prorusă”.
„Apărarea democraţiei nu constă în a spune tuturor celor care nu gândesc ca voi că sunt ‘jucători ruşi'”, a răspuns el duminică în faţa jurnaliştilor.