Familia unui bărbat decedat, Iurie Chiriţa, îl acuză pe deputatul Vladimir Hotineanu, care este şi chirurg, că a greşit operându-l pe bărbat la stomac şi că a luat bani pentru intervenţia care, în câteva luni, a dus la deces. Familia cere procurorilor să-l lipsească pe parlamentar de imunitate, pentru ca acesta să poată fi audiat şi judecat, scrie ipn.md.
În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, cumnatul victimei, Fiodor Ghelici, a spus că în aprilie curent, Iurie Chiriţa s-a adresat la medic cu dureri de stomac. Iniţial se planifica să fie investigat la Institutul Oncologic din Chişinău, dar a fost convins de o persoană să meargă la Spitalul Republican, unde activează Vladimir Hotineanu. La 25 septembrie bărbatul a decedat, iar în oraşul Râbniţa a fost intentată o cauză penală în baza cererii rudelor.
Fiodor Ghelici afirmă că deputatul are un fel de agenţi în toată ţara, care recrutează pacienţi pentru a fi operaţi. „Acest deputat-chirurg a decis să-l opereze pe Iurie chiar a doua zi după ce s-a adresat la el, fără investigaţii, fără analize”, a spus Fiodor Ghelici.
După intervenţie, deputatul ar fi cerut 3600 de dolari ca răsplată pentru asistente medicale, pentru anestezie şi pentru zilele în care a fost internat. „Omul avea poliţă medicală, dar a fost obligat să plătească pentru tot”, a mai spus Ghelici, care a depus o cere la Procuratura Generală pentru cercetarea lui Vladimir Hotineanu.
În replică, deputatul Vladimir Hotineanu, a declarat că îl va acţiona în judecată pe Fiodor Ghelici pentru calomnie. „Ghelici spune minciuni. Este un calomniator”, a declarat parlamentarul pentru IPN.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE