Acordul privind micul trafic la frontieră va fi pus în aplicare din 31 martie. Despre aceasta au discutat la telefon Prim-ministrul Vlad Filat şi omologul său roman, Emil Boc, duminică 21 februarie.
În baza acestui Acord, circa 1,2 mln. de cetăţeni ai Republicii Moldova vor putea călători fără vize, în baza unor permise speciale, pe teritoriul statului vecin. Acordul permite rezidenţilor ambelor ţări, care locuiesc legal în localităţile aflate în proximitatea frontierei (de regulă până la 30 de kilometri, iar în anumite situaţii până la 50 de kilometri de linia de frontieră), să circule fără vize în zona similară ca întindere situată în cealaltă ţară doar pe baza permiselor de mic trafic şi a paşaportului. Valabilitatea permiselor este de la 2 la 5 ani.
Totodată, cei doi premieri au făcut o scurtă trecere în revistă a stadiului actual al relaţiilor bilaterale, inclusiv a mersului realizării înţelegerilor la care s-a ajuns anterior.
În context, s-a menţionat că, potrivit înţelegerilor anterioare, podul Rădăuţi-Lipcani a fost dat în exploatare (pînă în prezent, prin punctul vamal Rădăuţi-Lipcani au trecut 1587 de persoane şi 652 autoturisme).
Cei doi vor avea o întrevederea bilaterală, în cadrul Summitului Dunării la nivel de prim-miniştri ai statelor din cadrul Procesului de Cooperare Dunăreană, ce va avea loc la Budapesta la data de 25 februarie.