Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a semnat ordinul de demitere a directorului Serviciului 112. Vicepremierul a anunțat despre aceasta în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova. Amintim că premierul Dorin Recean a solicitat demisia lui Liviu Oboroc, ca urmare a decesului celor două persoane găsite într-o mașină în raionul Căușeni.
„Am semnat ordinul de demisie a directorului Serviciului 112. Decesul celor 2 soți este o tragedie. Noi ne facem concluzii cum funcționează acest Serviciu național”, a menționat Alaiba.
Anterior, șeful Serviciului 112, Liviu Oboroc, a declarat că va comenta declarațiile prim-ministrului care i-a cerut demisia, după ce va fi emis un act administrativ în acest sens. Acesta a mai menționat că Serviciul de urgență și-a îndeplinit toate atribuțiile, conform legii, în cazul tragediei de la Căușeni și că se va expune asupra acestui caz după constatarea demisiei sale.
Prim-ministrul Dorin Recean a declarat în cadrul ședinței de Guvern că Serviciul 112 nu a intervenit cu acțiuni concrete pentru a preveni decesul celor 2 persoane care, din cauza ghețușului, au derapat cu automobilul de pe drumul ce făcea legătura între satele Coșcalia și Florica din raionul Căușeni.
„Statul trebuie să se asigure că poate salva oameni chiar și atunci când aceștia își neglijează siguranța proprie. Angajații Serviciului 112 nu a urmărit acest caz până la final. Până Procuratura Generală va investiga acest caz, eu solicit demisia directorului Serviciului național 112”, a specificat Dorin Recean.
Inspectoratul General al Poliției a deschis o anchetă pe cazul celor doi soți, găsiți fără suflare în mașina blocată în nămeți lângă satul Coșcalia, raionul Căușeni,