Datorită sprijinului Organizației Mondiale a Sănătății, Republica Moldova a beneficiat de 150.000 doze de vaccine antigripale. Donaţia are valoare de 13,5 milioane lei și a fost recepţionată de Centrul Naţional de Sănătate Publică. Campania de vaccinare a început în acest an pe data de 22 decembrie, în municipiul Chişinău, iar în următoarele zile vaccinele vor ajunge şi în celelalte localităţi din Republica Moldova, comunică Politik.md.
Astfel, persoanele aflate în categoriile de risc sunt invitate să se prezinte în cabinetul medicului de familie și să solicite vaccinarea. Vaccinarea antigripală se efectuează la contingentele cu risc profesional sporit de îmbolnăvire: lucrătorii instituţiilor medico-sanitare publice şi a serviciului de sănătate publică, studenţii şi rezidenţii USMF „N. Testemiţanu”, studenţii colegiilor de medicină, personalul instituţiilor de asigurare socială şi din centrele de plasament, orfelinatelor, caselor şi şcolilor internat, sanatoriilor pentru copii, personalul azilurilor pentru bătrâni şi invalizi, etc.
De vaccinare gratuită vor beneficia persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, dar și gravide.