Negociatorii din partea celor trei formațiuni PLDM, PD și PL au început să elaboreze planul pentru viitorul Acord de constituire a Coaliției de guvernare. Grupul de experți din partea PLDM este condus de Liliana Palihovici, cel al PD – de Andrian Candu, iar cel al PL – de Valeriu Munteanu, anunță Politik.md.
Potrivit reprezentantului PD, Sergiu Sîrbu, fiecare partid urmează ca în 2 - 3 zile să vină cu propuneri concrete pentru acordul Alianței și pentru programul de guvernare. „Cum parvin aceste propuneri, celelalte părți urmează să le examineze, astfel ca până la sfârșitul săptămânii să închegăm un document unic de program de guvernare și de constituire a Alianței.
De cealaltă parte, reprezentanta liberalilor Corina Fusu, a infirmat cele spuse de Sîrbu, specificând că prioritar pentru noul Acord al Alianței va fi Acordul de Asociere al R. Moldova la UE. „În calitate de act de bază vor fi luate mai multe documente, inclusiv cel al Acordului de Asociere, dar și mai multe recomandări care au venit din partea donatorilor din Uniunea Europeană. Vom analiza în mod prioritar reformele pe care ni le solicită UE și pe care vor fi deblocate fondurile pentru R. Moldova.
Nu s-a discutat faptul că la baza Alianței va sta actualul Acord al Coaliției PLDM și PD, nu a fost pronunțat acest lucru. La propunerea noastră sper să fie acceptată și ideea includerii termenilor de implementare a anumitor proiecte, care necesită previzibilitate”, a spus Corina Fusu.  
Amintim, că de ceva timp liderii partidelor pro-europene au început negocierile, dar  care s-au desfășurat total netransparent. Aceștia urmează să partajeze politic funcțiile în stat, printre care cele de: premier, speaker, președinte de țară, miniștri, viceminiștri, dar și șefi de agenții de stat. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE