În noaptea de sâmbătă spre duminică, 4 octombrie, a decedat Eugeniu Brad, cel mai cunoscut apărător al Bolii Fluturașului în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de sora acestuia, Ecaterina Brad, informează Politik.md.
Activistul, în vârstă de 32 de ani, este fondatorul Asociației Obștești ”Debra Moldova”, o organizație nonguvernamentală ce-și propunea să-i susțină pe moldovenii ce suferă de Epidermoliză Buloasă.
”Dragi prieteni, toți cei care l-ați respectat pe Eugen Brad, vă anunț cu regret, inima mi se rupe de durere, că el azi noapte la 2:55, s-a stins din viață. Va rămâne mereu în inimile noastre ca cel mai mare luptător, un exemplu pentru toți, fondatorul și președintele Debra Moldova. E innacceptabil, dar s-a dus în lumea celor drepți. Este o minune că s-a stins duminica, ceea ce înseamnă că Dumnezeu îi va oferi la el un loc aparte. Doamne, Jenea, atâta durere mi-ai provocat mie și părinților noștri. M-ai lăsat singură, cu inima îndurerată. Dar eu știu că de acolo de Sus mă vei ocroti și ajuta să realizez ceea ce ți-am promis, să continui lucrurile care nu le-ai reușit tu. Doamne, cât aș vrea să te ridici. Eu am sperat pâna în ultima clipă, dar boala cruntă și chinurile prin care ai trecut îin aceste zile au fost duble. Doamne, câtă durere am vazut eu și părinții. O durere asemeni unui iad. Nu știu cum mă voi ridica din asta. Jenea, vei rămâne mereu în inimile celor ce te-au iubit. Cel mai puternic om, mereu sfidând durerile!!! Ai un loc in Ceruri,departe de lumea asta plina de vicii si nedreptăți”, a scris Ecaterina Brad pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
În Republica Moldova există aproximativ 50 de persoane ce suferă de așa-numita „boală a fluturașului”. Acesta se manifestă prin erupții veziculare pe piele și mucoase, dar și printr-o fragilitate a pielii, care plesnește la fiecare lovitură, oricât de slabă. Rănile apărute se cicatrizează foarte lent, astfel că tratamentul durează uneori chiar și  ani de zile. Activiștii organizației Debra au atras atenția în repetate rânduri asupra faptului că statul nu acordă suficient suport persoanelor bolnave de Epidermoliză Buloasă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE