Comisia Europeană a recomandat autorităților separatiste din regiunea Transnistria să accepte ofertele de sprijin venite din partea Chișinăului, în contextul unei crize energetice severe provocate de încetarea fluxului de gaze naturale de către Rusia. Începând cu 1 ianuarie, Gazprom a suspendat livrările de gaze către regiune, după expirarea acordului de tranzit prin Ucraina, lăsând sute de mii de locuitori fără apă caldă și căldură.

„Am înțeles că guvernul moldovean a oferit deja Transnistriei energie și, de asemenea, asistență umanitară, care nu a fost acceptată până acum”, a declarat Anitta Hipper, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri externe.

Potrivit publicației Politico, conducerea pro-Kremlin a Transnistriei a refuzat atât furnizarea de gaze de pe piața europeană, cât și ajutorul umanitar oferit de autoritățile moldovene. Hipper a subliniat importanța cooperării între Tiraspol și Chișinău: „Încurajăm Tiraspolul să coopereze cu Chișinăul pentru a aborda situația în interesul populației locale.”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a acuzat Rusia de crearea intenționată a acestei crize energetice:

„Asta este o criză de securitate pe care Rusia, prin militarizarea energiei, încearcă să o inducă în regiune. Au oprit furnizarea de gaze către regiunea pe care o controlează, inclusiv prin staționarea ilegală de trupe militare acolo, și nu permit nimănui să ajute regiunea”, a declarat Recean.

Totodată, premierul a exprimat optimism cu privire la o soluție pe termen lung: „Obiectivul nostru este să reintegrăm țara. Iar acest lucru ar trebui să pornească de la retragerea trupelor ruse, pentru ca noi să putem administra regiunea în mod corespunzător. Suntem aici pentru a oferi o soluție pașnică la acest conflict.”

Prim-ministrul Dorin Recean a declarat, într-un comentariu pentru "EuroPravda", că autoritățile de la Chișinău nu ar avea obiecții față de o eventuală ofertă a Ucrainei de a ajuta regiunea transnistreană să depășească criza energetică, pentru a preveni o catastrofă umanitară, notează IPN.

Recean a precizat că Chișinăul nu a solicitat Kievului sprijin pentru aprovizionarea cu resurse energetice a regiunii transnistrene, dar ar fi deschis unei astfel de inițiative dacă aceasta ar veni din partea Ucrainei.

"Nu am cerut Kievului niciun ajutor în acest sens, dar am fi de acord dacă ar exista o astfel de ofertă... De exemplu, ar putea fi posibilă livrarea de cărbune, în cazul în care conducerea centralei electrice de la Cuciurgan (din Transnistria) ar solicita acest lucru", a declarat Dorin Recean.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE