În caz contrar, companiile ar fi fost obligate să înscrie pe etichete un avertisment privind potenţialul cancerigen al acestor băuturi, scrie Agerpres.
Noile reţete conţin mai puţin 4-metil-imidazol 4-MEI, un colorant care dă culoarea caramel a băuturilor şi care a fost inclus de statul California pe lista substanţelor carcinogene.
Potrivit unei organizaţii de protecţie a consumatorilor, substanţa cancerigenă se formează atunci când se utilizează amoniac şi/sau sulfiţi împreună cu 4-MEI, pentru ca băuturile să capete o culoare brună.
"Deşi credem că nu există, pentru sănătatea publică, niciun risc care să justifice o asemenea modificare, le-am cerut furnizorilor noştri de caramel să ia această măsură pentru ca produsele noastre să nu fie supuse obligaţiei unui avertisment nefondat ştiinţific", a declarat Diana Garza-Ciarlante, reprezentată a companiei Coca-Cola, pentru agenţia Associated Press.
Un studiu a descoperit o legătură între colorantul în cauză şi cancerul la rozătoare, însă, potrivit Asociaţiei americane a producătorilor de băuturi, nu există nicio dovadă că el prezintă un risc pentru sănătatea oamenilor.