Președintele interimar, Marian Lupu o susține pe Veronica Bacalu la funcția de președinte. Și aceasta după ce el însuși aspira la fotoliul de șef al statului.
”Veronica Bacalu nu este o persoană marionetă, are caracter și viziune, este o persoană bine pregătită”, susține liderul PD.
Marian Lupu a precizat că o cunoaşte pe Bacalu de 10 ani, încă de pe timpul când era viceministru al Economiei.
Şi premierul, Vlad Filat şi-a exprimat anterior speranţa că Bacalu va face față crizie politice din RM. Candidatura fostului viceguvernator BNM a fost înaintată de PD şi PLDM.
Mai mult, şi de deputaţii neafiliaţi din grupul lui Igor Dodon o susțin pe Bacalu la fotoliu de președinte. PL a respins însă această candidatură, motivând că nu este o persoană cunoscută.
Veronica Bacalu are 51 de ani şi a deţinut funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale din 1996 şi până în 2002. În prezent este angajată a Fondului Monetar Internaţional şi locuieşte în SUA.