”Timpul prevăzut de Constituţie pentru această guvernare a expirat. După 15 ianuarie, atunci cînd Alianţa a compromis perfid tentativa de alegere a şefului statului, nu mai există nici o premisă legală de păstrare în continuare a acestui parlament”, scrie în declarație.
Potrivit declarației PCRM, actualul legislativ, prin existenţa sa, prin toate acţiunile posibile – de la iniţierea proiectelor de legi pînă la tentativele anticonstituţionale de a alege preşedintele – este în stare doar să agraveze cu mult responsabilitatea actualei guvernări de uzurparea puterii de stat. ”Este clar pentru toţi că chiar şi eventuala tentativă de alegere a preşedintelui pe care o manifestă cu atâta stîngăcie Alianţa va fi nu doar o nouă crimă, dar şi un procedeu de a prelungi cu încă câţiva ani acel iad social pe care Lupu, Ghimpu şi Filat l-au creat în Republica Moldova”.
De asemenea, membrii PCRM reiterează că actuala guvernare – parlamentul şi guvernul – îi provoacă societăţii moldoveneşti doar sentimentul de dezgust şi milă, de ruşine pentru propria ţară şi de frică pentru viitor, iar criza în care s-a pomenit ţara s-a aprofundat şi mai mult.
”Noi am propus să se ajungă la o înţelegere în problema alegerii şefului statului, în baza reformatării întregii puteri şi formării unei coaliţii noi şi eficiente pentru depăşirea crizei, sau prin înaintarea unei candidaturi nepartinice. Însă şi în acest caz Alianţa a preferat să păstreze situaţia de haos, care îi este atât de convenabilă şi să contribuie în continuare la descompunerea întregului sistem al puterii de stat. Însă şi în acest caz Alianţa a preferat să păstreze situaţia de haos, care îi este atît de convenabilă şi să contribuie în continuare la descompunerea întregului sistem al puterii de stat”, mai scrie în declarație.