Crisian Rizea a fost expulzat din Moldova pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor îndreptate spre schimbarea prin violență a regimului constituțional, subminarea sau suprimarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, activități de factură criminală, acțiuni calificate ca pericol deosebit pentru țara.
Cel puțin așa reiese din motivarea Inspectoratului General pentru Migrație al MAI. Fostul deputat din România încălca în mod flagrant și sistematic prevederile Codului Contravențional, prezentând pericol pentru ordinea și securitatea publică. În privința sa sunt inițiate mai multe acțiuni civile pentru imixtiunea în viața personală a persoanelor și lezarea onoare, demnității și reputației profesionale.
Pe 27 aprilie 2023, Cristian Rizea a fost escortat spre vama Leușeni, unde poliția română l-a preluat. El este condamnat penal în România la 4, 8 ani pentru trafic de influență și spălare de bani. Mai întâi, a fost plasat în penitenciarul din Vaslui pentru a petrece 21 de zile în carantină. După această perioadă, se va stabili unde își va ispăși pedeapsa. Rizea are interdicție de intrare în R. Moldova pe o perioadă de 15 ani.



