PLDM începe pregătirile pentru alegerile locale. Formațiunea politică a luat câteva decizii la ședința Consiliului politic național

În cadrul ședinței, membrii Consiliului au operat modificări în componența Consiliului Politic Național și Biroului Politic Central, fiind aleși trei vicepreședinți ai PLDM. Este vorba de:

Ciontoloi Ion, Președinte al organizației Teritoriale Căușeni;

Galus Ion, Președinte al organizației Teritoriale Sîngerei;

Crăciuneac Iurie, Președinte al organizației Teritoriale Cahul.

De asemenea, cu votul unanim, a fost luată decizia de a convoca Congresul al X-lea extraordinar al PLDM, care va avea loc pe data de 27 mai 2023.

„În perspectiva alegerilor locale generale din toamna acestui an, membrii Consiliului s-au pronunțat asupra intensificării procesului de selectare a candidaților pentru funcțiile de primari și consilieri, astfel ca partidul să fie pregătit pentru a obține un rezultat bun în alegeri”, se menționează în comunicatul formațiunii.

Reamintim că, la ora actuală, PLDM nu are un lider de partid, iar conducerea formațiunii este asigurată de un interimat.

La ședința CNP a participat și fondatorul PLDM, Vlad Filat, fost premier al R. Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE