Datoriile față de furnizorul de agent termic, îi obligă pe unii cetățeni să suporte frigul. Este vorba despre 19 blocuri locative din capitală, care încă nu sunt conectate la căldură. În acest sens, luni, 7 noiembrie, în cadrul ședinței primăriei, viceprimarul Vlad Coteţ, a solicitat gestionarilor să meargă la Termocom până nu au venit temperaturile joase și să întocmească grafice de achitare astfel ca să fie conectate la căldură şi aceste blocuri.
Viceprimarul a mai menţionat că pe parcursul săptămânii curente sunt aşteptate temperaturi de până la minus 8 grade Celsius pe timp de noapte. Din acest motiv, în următoarele zile se va renunţa la procesul de conectare şi deconectare a agentului termic cu scopul de economisire.
De asemenea, o solicitare în acest sens a venit și din partea directorulului SA „Termocom”, Mihai Cernei, care spune că reglarea temperaturii duce la avarii de proporţii în reţeaua de termoficare. „Noi am intrat în regim de iarnă, eu înteleg să economisim dar trebuie, cât de cât, să fie făcut acest lucru cu permisiunea noastră, regimul este destul de greu”, a adăugat Cernei.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE