Un nou scandal de proporții în medicina națională. Directorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Natalia Catanoi, numită în această funcție acum șase luni, în iunie 2022, a fost suspendată „din cauza managementului defectuos al instituției”, iar Ministerul Sănătății a inițiat o anchetă de serviciu asupra activității acesteia. Catanoi declară pe de altă parte că va contesta suspendarea.

„Nu am fost verificată de către nimeni în aceste șase luni de activitate. Am fost unul dintre cei mai buni specialiști din Republica Moldova în funcția de medic de urgență. O să contest suspendarea mea și o să revin în funcție”, a declarat Natalia Catanoi în cadrul unei conferințe de presă.

Ea susține că acuzațiile privind lipsa de profesionalism nu corespund adevărului, iar dacă e să plece din sistem, o va face cu demnitate, făcându-și mai întâi dreptate. „Eu sunt profesionistă, iar managementul nu poate fi defectuos atât timp cât am avut în spate o echipă de profesioniști. Dar este clar că dacă nu ești dorit în sistem, atunci nu poți lucra. Totuși, dacă e să plec, o voi face cu capul sus. Nu am fost atenționată că sunt plângeri în adresa mea”, a mai spus Catanoi.

De asemenea, Catanoi a menționat că pe 16 ianuarie la IMSP CNAMUP a fost numit un nou vicedirector. Este vorba despre Iurie Crasiuc, directorul Spitalului Clinic Municipal nr. 1, care va exercita funcția de director interimar.

Ministrul Ala Nemerenco a explicat suspendarea Nataliei Catanoi prin faptul că „nu s-a isprăvit nici cu una din misiuni, și nu a demonstrat abilități de a gestiona o așa instituție mare, ba mai mult, oferă protecție personală și menține în funcții penali, iar pentru ca să nu fie atinsă, și-a tras mai recent și un carnet de partid PAS”.

„La numirea dumneaei în funcție, ministerul în calitate de Fondator, luând în considerare faptul că țara se află în situație de urgență, cu un război alături, i-a înaintat obiective clare pentru un termen scurt – restructurarea și modernizarea instituției, îmbunătățirea calității serviciilor medicale, creșterea rapidității intervențiilor și curățirea de toate schemele vechi de corupție și elemente penale.

(…) Pentru că directorul nu s-a isprăvit nici cu una din misiuni, și nu a demonstrat abilități de a gestiona o așa instituție mare, ba mai mult, oferă protecție personală și menține în funcții penali, iar pentru ca să nu fie atinsă, și-a tras mai recent și un carnet de partid PAS, am luat decizia de a-i cere demisia, iar din moment ce a refuzat, am suspendat-o în condițiile legii, cu deschiderea anchetei de serviciu. Voi merge înainte, asumându-mi toate deciziile, fiindcă pentru mine cele mai important sunt așteptările oamenilor acestei țări”, a scris ministrul Ala Nemerenco pe rețelele de socializare.

Expertul în medicina, Rodica Rusu Gramma a scris că„ comunitatea medicală este tulburată de o nouă decizie  anomalică de management central...Un pas înainte și șapte înapoi. Către deputații sârguincioși care au insistat pe schimbarea fondatorului spitalelor raionale - Uite asta era scopul, stimați deputați!  Se dorea puterea totală asupra directorilor, care pot fi demiși fără nici o ezitare, chiar de sunt la locul lor, dar înlocuiți cu cei ”loiali”....  regretabil ...”, a scris Gramma.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE