Membrul Partidului Acțiunea Democratică, Corneliu Gurin a declarat luni, 24 octombrie în cadrul unei conferințe de presă, că partidul pe care îl reprezintă solicită Comisiei de specializare în alegerea Președintelui R. Moldova, ca aceasta să mai includă în lista de acte necesare candidaților un punct, conform căruia aceștia să fie verificați de către Comisie privind veridicitatea informației, precum și publicarea acesteia.
”Considerăm că problemele legate de alegerea Șefului de Stat trebuie abordate sub aspectul legalității și transparenței în procesul alegerilor. Iată de ce noi venim cu solicitarea ca printre actele, pe care trebuie să le prezinte candidații la funcția de Șef al Statului, să fie verificate conform legii. Aceasta are menirea de a nu admite lezarea intereselor publice generale și se face în scopul prevenirii și combaterii corupției, identificării și excluderii factorilor de risc, precum și stabilirea autenticității datelor prezentate”, a declarat membrul PAD.  
Comisia specializată în alegerea Președintelui țării a anunțat săptămâna trecută, că toți candidații sunt obligați să prezinte următoarele acte: demersul cu susținerea a minim 15 deputați ai Parlamentului, un certificat privind starea sănătății și declarația despre venituri. La fel, dosarul mai trebuie să includă datele biografice ale candidatului și demonstrarea lipsei antecedentelor penale.
De menționat, că în 2000 a fost adoptată legea cu privire la procedura de alegere a Șefului Statului, iar în 2008 a fost adoptată o nouă lege, cu privire la verificarea titularilor și candidaților la funcții publice. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE