Istoricul Valentin Dolganiuc, semnatar al declarației de Independență a Republicii Moldova susține că în ultimii 100 de ani, Rusia imperială a intentat peste 30 de atacuri militare asupra statelor din jurul său și nu doar. Opinia a fost exprimată în cadrul unei dezbateri organizată de IPN.
”Indiferent cum i-am spune, Rusia țaristă, sovietică sau Rusia de astăzi, ea este un stat imperial. La 1918 a fost declarată apariția pe mapamond a imperiului rusesc. Avem 300 de ani de la apariția acestui imperiu, iar în ultimii 100 de ani au avut loc peste 30 de agresiuni ale Rusiei imperiale în diferite locații de pe mapamond. Aceste abuzuri militare au fost în jurul Rusiei”, declară Valentin Dolganiuc.
Istoricul adaugă că analizând tactica Federației Ruse de a acționa, războiul era previzibil, lucru pe care l-a și anticipat: ”Înainte de prima fază a războiului a existat o pre-fază a războiului. Înainte de 24 februarie atenționam într-un articol că Rusia va ataca Ucraina. Nu puteai consolida 160 de mii de soldați la hotar cu Ucraina și să nu ataci. Prefaza războiului a fost criza energetică. Toată de Europa era de partea lui Putin, care declarau că prin stabilirea unor relații economice cu Rusia vom putea să îl educăm pe Putin, dar nu au făcut-o. Europa a fost ocupată energetic. Germania și Franța, Italia au luat partea lui Putin la prima etapă a războiului. Cei care au schimbat macazul au fost americanii, care au insistat că asemenea chestiuni nu mai pot fi tolerate în Europa. Există o singură fază a războiului, acea de ocupare a Europei”.
Potrivit lui Valentin Dolganiuc, greșeala strategică a Europei și a întregului Mapamond a fost atunci când Gruzia și Ucraina nu a fost acceptate în NATO, la summit-ul de la București. El consideră că dacă aceste două țări erau acceptate în NATO, atunci Ucraina astăzi nu ar fi fost atacată.
”Toate acestea i-au dat curaj lui Putin și imperiului rusesc, care nu are la bază o națiune și deznaționalizat peste de 200 de naționalități, iar ceea ce unește populația din Rusia este limba rusă și nu etnia majoritară rusă. Rusia nu este naționalistă și n-a fost niciodată. Dacă Rusia astăzi nu ar avea armă nucleară, atunci acest război era să se termine deja. Problema numărul unu este războiul nuclear. Părerea mea personală este că problemele pe mapamond nu se vor termina atât timp cât acest imperiu va fi în picioare”.
Cât privește Republica Moldova, Dolganiuc menționează că Rusia imperială are la îndemână trei instrumente fundamentale: învățământul, televiziunile și biserica rusă. Istoricul spune că cetățenii moldoveni nu au nostalgii față de Uniunea Sovietică, ci sunt victime ale unei propagande și lipsă de informație.
”Eu, astăzi, la 30 de ani de la dispariția URSS nu pot vorbi despre nostalgii. Eu nu văd că ar exista nostalgii privind refacerea URSS, întrucât cei care au trăit atunci practic nu mai sunt în viață. Totuși, noi vedem aceste doleanțe ale tinerilor născuți în 1990 sau 1995 și spun că vor în URSS că, cică, atunci era mai bine, însă când îi întrebi ce cunosc ei despre URSS, nu pot explica nimic. Această susținere în Republica Moldova a lui Putin, în jur de 37 la sută, este rezultatul propagandei rusești în spațiul nostru”, explică Valentin Dolganiuc.
Dolganiuc susține că învățământul are un rol important în ceea ce privește schimbarea mentalului colectiv și însușirea istoriei. El propune revizuirea manualelor de istorie, astfel încât tinerii să iasă din școală cu o percepție despre cine suntem și încotro ne îndreptăm.
”Nu veți găsi nici un cuvânt în manualele din istoria contemporană despre intervenția imperială împotriva Finlandei, veți găsi doar o singură frază despre intervenția Rusiei împotriva Poloniei, în care se argumentează că scopul a fost eliberarea Ucrainei și a Bielorusiei de Vest. Nu se spune nimic despre ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, ruperea acestor teritorii de la spațiul românesc, despre deportările din 1949, se vorbește doar că au fost deportați culacii și bogații pentru că nu doreau să se organizeze colhozurile”.
Totodată, potrivit lui Dolganiuc este necesară interzicerea transmisiunii televiziunilor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, dar și interzicerea bisericii ruse în țara noastră.
”Un alt instrument folosit de Rusia, este televiziunea. Astăzi nu trebuie să trimiți tancurile rusești aici pentru că ai televiziunile aici, care non-stop promovează această propagandă rusească. De ce Ucraina a interzis televiziunile rusești, dar noi continuăm să le promovăm. Limba rusă este folosită ca un instrument al propagandei rusești și al prezenței rusești în acest teritoriu. Al treilea instrument este biserica rusă, care îi cântă osanale lui Putin și sfințește tancuri, rachete cu care este omorâtă populația pașnică din Ucraina”, declară istoricul.


