Potrivit procurorilor, activând în calitate de director al unei întreprinderi, antreprenorul a semnat un contract cu Primăria unei localităţi prin care se angaja să amenajeze 20 de fântâni, proiect finanţat de Fondul Ecologic Naţional.
La sfîrşit, directorul întreprinderii a introdus în procesul-verbal de recepţie a lucrărilor executate cheltuieli inexistente de salarizare, asistenţă socială şi medicală. Mai mult, în act a fost introdusă şi taxa pe valoare adăugată, deşi agentul economic pe care îl reprezenta nu era înregistrat la organul fiscal ca plătitor de TVA.
Astfel, în urma acţiunilor întreprinderii, Fondul Ecologic Naţional a fost prejudiciat cu peste 72 mii lei.
Aceiași persoană, folosind o schemă aproape identică a prejudiciat şi S.A. „Drumuri-Chişinău” cu peste 123 mii lei.
De această dată agentul economic se angaja în baza contractului să efectueze lucrări de reparaţie a traseului Dubăsari-Cocieri-Roghi.
Din datele procurorilor, învinuitul în vîrstă de 34 ani activează şi în calitate de preot şi are la îngrijire cinci copii minori.
Cauza penală a fost expediată spre examinare Judecătoriei sectorului Buiucani.