Şi în s. Clocuşna, r. Ocniţa, colaboratorii MAI au depistat 350 de plante de cânepă, pe un lot de pământ cu o suprafaţă de 0,20 ha, care creşteau printre rândurile de porumb. Mărimea plantelor de cânepă varia de la 20 cm până la 1,7 m. Lotul de pământ a fost îngrijit de către un localnic, în vârstă de 76 de ani.
Un caz similar a fost înregistrat și în s. Donduşeni, r. Donduşeni. În urma cercetării la faţa locului au fost ridicate 75 tufe verzi de cânepă, cultivate ilicit.
Plantele au fost ridicate şi expediate pentru efectuarea constatării tehnico-criminalistice, pentru luarea unei decizii conform legislaţiei. În prezent oamenii legii efectuează măsuri operativ-investigative şi de anchetă pentru a stabili toate circumstanţele, dar şi gradul de vinovăţie a făptaşilor.
În prezent, suspecţii sunt cercetaţi în cadrul unei cauze penale. Dacă vina acestora va fi demonstrată, ei riscă să facă de la 1 la 6 ani de închisoare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE