Începând cu joi, 5 mai, ruta nr.22 de troleibuze va fi extinsă de la strada Balcani până la Porţile Oraşului. Această decizie a fost luată după ce fluxul călătorilor cu noile troleibuze a crescut cu 15% şi a fost anunţată astăzi, 3 mai, în cadrul şedinţei de lucru a serviciilor primăriei.
Viceprimarul mun. Chişinău, Nistor Grozavu a declarat că extinderea rutei va crea facilităţi de deservire pentru un număr mai larg de călători.
Astfel, troleibuzele de pe ruta 22 care circulau pe bulevardul Alba-Iulia, până la bulevardul Iurie Gagarin, iar acum noul traseu va include : Alba Iulia, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, apoi mănăstirea Ciuflea, pe Viaduct şi va continua pe Dacia până la Porţile Oraşului.
Potrivit primarului general, Dorin Chirtoacă, aceste noi unităţi de transport vor circula pe un timp experimental.