În urma negocierilor de centru-dreapta, care au avut loc joi, 30 decembrie liderii au declarat că negocierile s-au terminat, însă fiecare fracţiune va lua decizia finală, în urma consultării membrilor de partid.
Liderul PLDM, Vlad Filat a menţionat că după ce vor avea loc consultări în cadrul fracţiunii, va fi luată o decizie definitivă. „În cadrul şedinţei Parlamentului va fi clară situaţia”, a specificat Filat.
Liderul PD, Marian Lupu a menţionat că între părţile negociatoare nu mai există întrebări neclare. „Mergem la şedinţa Consililui Naţional al partidului, pentru adoptarea unei decizii finale. Cum este şi firesc, vom discuta cu toţi colegii noştri despre poziţia de stânga şi dreapta, iar rezultatul va fi adus la cunoştinţă mai târziu”, a spus Lupu.
Liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că va discuta la şedinţa biroului permanent, unde vor lua decizia definitivă. „Pentru problema care a existat între noi, am găsit consens. Rămâne decizia politică”, a explicat Ghimpu.
Negocierile finale dintre cele trei părţi au avut loc în incinta reşedinţei de Stat şi au durat peste circa 3 ore.
Menţionăm că, astăzi în cadrul şedinţei Parlamentului de la ora 16.00 urmează a se da verdictul pentru constituirea unei alianţe majoritare.